VEGHE

O candelă aprinsă pentru mort... 

Și un chibrit se stinge în decor macabru 

Suflarea ultimă și-o dă o lumânare, 

Lăsând în urmă ceară, picând din candelabru. 

  

O floare răsuflând mesajul de final

Împodobind sicriul cu linii de stejar,

A inundat odaia purtându-mă în neguri

Lăsându-să nasc iar zâmbetul amar. 

Un giulgi cu un model medieval anost 

 Îmbracă trupul rece precum o zi de iarnă 
 Mi-am perindat un deget ca și un pianist... 
 Ca ochii să-i închid, să-l las ca să adoarmă 

  

 O candelă se stinge pentru mort 

 Am sărutat cu patos o frunte de cucernic 

 Am dat să plec cu lacrimi pe obraz 

 Când brațul putrezit m-a țintuit puternic 

  

 O lumânare iar arde în odaie... 
 Destul ca să îi văd ținuta sepulcrală 
 Iar trupul iarăși cald mă umple de fior 
 Însămânțând cu viață o cochilie goală.

  

 O floare mângâiată de galbenele mâini 

 Îmi poposește fad pe rochia de mătase 

 Veșmântul funerar îi flutură în vânt 

 Iar el cu buze aspre începe să m-apase... 

  

 Și mă trezesc din visul meu funest

 Privind pe pieptul său o lăcrămioară prinsă 

 Ce nemișcat, cuminte, stă în sicriul lung 

 Plecat-a el demult, lumina îi e stinsă...