miercuri, 28 septembrie 2016

VEGHE


O candelă aprinsă pentru mort... 
Și un chibrit se stinge în decor macabru 
Suflarea ultimă și-o dă o lumânare, 
Lăsând în urmă ceară, picând din candelabru. 
  
O floare răsuflând mesajul de final
Împodobind sicriul cu linii de stejar,
A inundat odaia purtându-mă în neguri
Lăsându-să nasc iar zâmbetul amar. 

Un giulgi cu un model medieval anost 
 Îmbracă trupul rece precum o zi de iarnă 
 Mi-am perindat un deget ca și un pianist... 
 Ca ochii să-i închid, să-l las ca să adoarmă 
  
 O candelă se stinge pentru mort 
 Am sărutat cu patos o frunte de cucernic 
 Am dat să plec cu lacrimi pe obraz 
 Când brațul putrezit m-a țintuit puternic 
  
 O lumânare iar arde în odaie... 
 Destul ca să îi văd ținuta sepulcrală 
 Iar trupul iarăși cald mă umple de fior 
 Însămânțând cu viață o cochilie goală.
  
 O floare mângâiată de galbenele mâini 
 Îmi poposește fad pe rochia de mătase 
 Veșmântul funerar îi flutură în vânt 
 Iar el cu buze aspre începe să m-apase... 
  
 Și mă trezesc din visul meu funest
 Privind pe pieptul său o lăcrămioară prinsă 
 Ce nemișcat, cuminte, stă în sicriul lung 
 Plecat-a el demult, lumina îi e stinsă...
  




  

2 comentarii:

Anonim spunea...

Incarcat de multe jeluiri, durerea pierderii, oroarea despartirii. Adevarate-s alegoriile umane!g

Mira Wolf spunea...

Multumesc