De-atâtea nopți se-aude ploaia
Cutremurându-mă în unghi
Mă prind cu unghii rupte de un zid
E toamnă afară,e toamnă și-i frig
Pereți împodobiți cu lilieci
Sunt umezi de ploaie neîncetată
Se-aude trecând un amărât tramvai
E-o noapte greoaie,e noapte-asudată
De-atâtea nopți se-aude ploaia
Cum răpăie urât pe-acoperiș
Mă prind avid cu mâinile de ziduri
O lacrimă mă plânge pe furiș
Piloni sunt eclipsați de amăgire
Un tren rablagit sosește în gară
Icnind isterii noroiul stropește
Pantoful de damă,pantoful de ceară
E încă o iarnă ,povestea e veche
Tu încă mort,captiv printre gânduri
Te caut în mine,te văd în străfunduri
Cam galben și supt,cam trist și băut
E încă o seară cu geamuri sparte
Tu tot departe,pierdut de-al meu sân
Te caut prin suflet,te văd iară trist
Și nu te găsesc o vorbă să-ți spun
E încă o iarnă,povestea e mută
Tu încă mort,în cripta cea udă
Te caut în mine,te simt printre neguri
Cam galben și slut,pierdut în penumbră
Agonizez timpuriu pe pat de nevroze
Aș vrea să știu pe unde te petreci
O umbră preumblă buchete de roze
Credeam că ești tu,cu mâinile reci
Umezeala covorului mi-aduce aminte
De buzele tale răsfrânte-n alcool
Țigarea pe scrin așteaptă cuminte
Să ardă de tot, și-apoi pot să mor
Bagajul de lacrimi funest mă apasă
Veioza s-a spart că-i este rușine
Văzând că m-arunc în patul de fier
Jucându-mă teatru,crezând că-s cu tine
La poarta de vise îmi stai tu de strajă
Te plâng că ești mort și morții nu vin
Decât ca fantasme în iarna geroasă
Ca să m-aline,încă puțin…
Încet pe catafalce se descompun speranțe
Orașul e topit de luna lui cuptor
Să ne unim nevrotic și mâinile-asudate
Încet,încet iubite,te simt tremurător
Căldura mare iar ți-a cioplit pe chip
Întâile grimase din plumbul amețit
Orașul taciturn spoiește în crud verde
Cadavre,falange,vertebre
Parfumul de roze ne poartă retoric
Iar ne-am legat la ochi cu minciuni
Găvanele ochilor ne sunt iară oarbe
Și geme orașul,și geme de luni
Fanfare colorate se-aud pe la ferestre
Podețuri destrămate de pașii ușuratici
Femei,voaluri albe și valsuri strepezite
Bătăile din palme și porumbei fanatici
Orchestra e pătrunsă de izul mortuar
Un bal de viorele și mâini înțepenite
O rochie albastră și un voal murdar
Pe dalele de piatră stau ciorile ranjite
Un epitaf grăiește o ultimă poveste
Deasupra unui stârv se-adună păsări negre
Ocolurile largi nasc croncăneli sinistre
Fanfara ne petrece în cântece funebre
Vioara îmi cântă pe tonuri lugubre
Strident pe timpan acorduri uitate
Am spart iară lampa și-i beznă în mine
Pășesc printre cioburi și râd pe-apucate
Arcușul ei sare din mâna netreaza
Amar,ostenită de cântul ei lung
Am spart iară ceașca și setea-i de vină
Iubesc mătrăguna și-o semăn în gând
Vioara cerșește măcar o privire
Îmi scârțâie vag lipită de zid
M-am strâns enervată iar trupul covrig
Vioara e spartă,vioara-i uimire
Prăpăstii de gânduri în van deseori
Tu umblă cu mine și nu te mai plânge!
Privește pe cer fantasme și ciori,
Castele de fum, pelinul ne curge...
Grădini suspendate de torțele vii
Tu umblă cu mine și râzi!
Privește în zare ciclopii ce bat
Sicrie de lemn în ritm împăcat...
E iarnă în gânduri, iar fulgii ne mor
Tu umblă cu mine și nu te mai plânge!
Închide o ușă, trântește zăvor...
Pelin în ureche și-n suflete sânge.
Bat iară tobele cu ritmuri grosiere
Pe stradă văd umblând cadavre vii
Ieșit-am ca o umbră să îi petrec cu ochii
Stând în coloane,ei merg noapte și zi
Bat iară vânturi ce vin din miazănoapte
Prin case văd șezând morți înviați
Plecat-am să îi văd,pitită prin tenebre
Cum râd și cum dansează,intern și dezmembrați
Bat iară clopote în ultima lor nuntă
Pe cale văd umblând stafii cam triste
Stau nemișcată și îi petrec cu ochii
În rochii de mireasă și cu tristeți aprinse
În tremurul dintâi ne-am regăsit degrabă
Un braț e de argint și altul de aramă
Șuvoiul de cuvinte și ispășiri țesute
Pe trupuri se răsfrânge între acorduri mute
Mormântul e comun și mâinile se prind
Încet una de alta în cripta neiubirii
Mi-ai rupt o buză cu dinți de prădător
Dar am rămas neștearsă,fidelă izbăvirii
Pe când tomnatic pe noi dansează frunze
Te las să-mi fii din nou un diavol momitor
Sărută-mă avid,sunt clipe blestemate
Și vântul ne pictează încet,nemuritor
Câteodată iubesc trandafirii
Și spinii ce-mi intră în palmele goale
Și câteodată urăsc trandafirii
Cu roșul lor de falsă candoare...
Câteodată culeg trandafirii
Din sălbatice locuri ce doar eu le știu
Și câteodată îi smulg din grădină
Buchete să-mi fac din suflet pustiu
Câteodată ador trandafirii
Petalele lor cu ritm sepulcral
Dar mai ales detest trandafirii
Când imnuri înalță cu iz vegetal
Câteodată aș vrea s-arunc trandafirii
Cel care-i crește mai mult ostenește
Să smulg petale din mine prin jocul
"El mă iubește,nu mă iubește"
