URLETUL

O încătușare de picioare verzi 
Cuget de gânduri în creuzet topite 
Haine brodate în albe lăcrămioare 
Cununi de iarbă pe inimi pietruite 
  

 O împletire de mâini cu amulete 

 Icoane cu sfințenie pe margine brodate 

 Veșminte îngerești cusute cu lalele 

 Și lacrimi de fecioare pe fețele udate 

  

 O încruntare pe umerele goale 
 Pantofii lustruiți cu scrumul de țigară 
 Sărutul cel pervers pe crucile din piept 
 Atingere de buze pe coapsa cea amară 
  

 Un urlet trist din gura ce grăise 

 Acoperit de ploaia ce cade cu avânt 

 Se pierde slab când cuiele se bat 

 Scâncind silit în cenușiu mormânt 

  

  

MORMANT

O orgă sinistră îmi cântă în noapte 
Dansez peste stârvuri cu grație hâdă... 
Un ghimpe amarnic îmi taie călcâiul 
Coroana de spini pe frunte asudă. 
  

O voce șoptită mă cheamă pe nume 

Pășesc peste morții cu mâinile gri, 

În treacăt îi mângâi cu falduri ușoare 

Și ei mă adoră cu pleoape pustii... 

  
Un corb a strigat pe-o cracă uscată 
Alerg peste munții de cranii zâmbind 
Un ghimpe nemernic mă sapă în talpă 
Și văd din morminte strigoii venind.
  

O orgă stricată îmi cântă cu jale 

Dansez printre morți cu strâmbul avânt,

Am doar o noapte ce duce-n pierzare 

Iar dimineață pe veci în mormânt. 

CALARETUL

Adulmecă moartea cum vine călare
Amurg sângerat și soarele cade
Penumbra jupoaie iar chipul său hâd
Sălbatic cu dinții din tine va roade

Ia vezi călărețul pe calul cel negru
Privește-i mantaua țesută din oase
Acei ochi adânci te duc în genune
El vine spre tine cu ac să te coase

Privește moartea în ochi fără frică 

Pe șaua calului negru te-așezi
Te strânge în brațe din cruntă iubire
Și sufletul iese și viața o pierzi


Ia uită-te acum la ce-ai părăsit 

La sânul rece al morții tu stai
Sărutul cel tandru și aripa ei
Te-or duce,fii sigur,te-or duce în rai

STRECHE

Am îmbrăcat o groapă cu așternut de viermi 
Jelind cu stoicism în noaptea nemiloasă 
Zăcând întins pe crengi tămâia te afumă 
Și-ai tremurat suav în cripta tenebroasă 
  

Am aruncat pe tine covor de crizanteme 

Cântând în noaptea gri o melodie veche 

Tu ai oftat învins pe patul din nuiele 

Și-ai tremurat cu greu când te-a ciupit o streche 

  

Am așternut pe tine cununile de brad 
Jelind în noaptea hâdă cu voce ascuțită 
Tu ți-ai închis o pleoapă privind din catafalc 
Și-ai tremurat încet în cripta ostenită 
   

VEGHE

O candelă aprinsă pentru mort... 

Și un chibrit se stinge în decor macabru 

Suflarea ultimă și-o dă o lumânare, 

Lăsând în urmă ceară, picând din candelabru. 

  

O floare răsuflând mesajul de final

Împodobind sicriul cu linii de stejar,

A inundat odaia purtându-mă în neguri

Lăsându-să nasc iar zâmbetul amar. 

Un giulgi cu un model medieval anost 

 Îmbracă trupul rece precum o zi de iarnă 
 Mi-am perindat un deget ca și un pianist... 
 Ca ochii să-i închid, să-l las ca să adoarmă 

  

 O candelă se stinge pentru mort 

 Am sărutat cu patos o frunte de cucernic 

 Am dat să plec cu lacrimi pe obraz 

 Când brațul putrezit m-a țintuit puternic 

  

 O lumânare iar arde în odaie... 
 Destul ca să îi văd ținuta sepulcrală 
 Iar trupul iarăși cald mă umple de fior 
 Însămânțând cu viață o cochilie goală.

  

 O floare mângâiată de galbenele mâini 

 Îmi poposește fad pe rochia de mătase 

 Veșmântul funerar îi flutură în vânt 

 Iar el cu buze aspre începe să m-apase... 

  

 Și mă trezesc din visul meu funest

 Privind pe pieptul său o lăcrămioară prinsă 

 Ce nemișcat, cuminte, stă în sicriul lung 

 Plecat-a el demult, lumina îi e stinsă...

  

  

INGERUL

Căzut-am cu ardoare în disperare neagră 
Cu trupu-mi putrezit în mucegai scăldat 
Cu unghia pe margini și o ureche oarbă 
Am scorojit un nume strident și lăbărțat 
  
Pe când în deznădejde voiam să dănțuiesc 
Cu lacrimile nude pe gălbejit obraz 
Călcat-am strâmb cu pasul și m-am împiedicat 
Iar brațele umbrite mi-au tânguit extaz 
  
Urlat-am din rănunchi cu o spectrală voce 
Cu pleoapele de plumb în spori încătușate 
O pelerină neagră îmi violează ochii 
Și gâfâind mă las în mâini înmănușate 
  
Pe când îmi căutam febril întunecimea 
Am blestemat-o pe născătoarea sorții 
Iar cel ce mă mușca când se lăsa iar noaptea
Era bărbatul negru,era Îngerul Morții 

ARTISTUL

 Ai fost întâiul pictor al suferinței mele 
 Ți-am dăruit amor în ceașca de cafea 
 Sculptat-ai peste șolduri cu mâinile zăbrele 
 În inimă naivă tu ai înfipt andrea 
  

 Ai fost întâiul demon al condamnării mele 

 Mi-ai dăruit iubire într-un cavou drept pat 

 Iar crunta amăgire slăbănogit vestea 

 O pasiune ce m-a înmormântat 

  
 Ai fost întâiul înger al existenței mele 
 Ți-am dăruit fecioara ce-o doreai 
 Dar nu uita că-n ziua morții mele 
 Tu ai promis c-o să mă iei în Rai 

  
  

ZBUCIUM

Îmi caut pacea,n-o găsesc,în ruga mea fierbinte
Am adunat morminte,mi-am scorojit cuvinte 
De mă vei pierde într-o zi e pentru că am cimitir 
În minte și în cuget când mă inspir,expir 
  
 Îmi caut calea,nu o văd,că inima-i cernită 
 Când voi muri te rog s-aduci cunună-mpodobită 
 De mă vei pierde într-o zi e pentru că nu pot să sper 
 Și demonul ce aștepta m-a învățat să pier 

Îmi caut pacea prin tămâie,în asfințit macabru
Aprinde te rog lumânarea și pune-o-n candelabru
De voi pleca te rog să nu mă mai aștepți
Tot ce poți face-acum e demonii să-i cerți

  

PENTAGRAMA

O umbră deghizată în amintiri de ieri 

Mă bântui nesecat și tenebros mă ceri

În noapte te-ai împins în trupul meu ca nod

De când mă ai în tine,am devenit un mort

  

Un cenușiu grotesc ar vrea să ne cuprindă 
Dar vraja pentagramei nu poate să m-aprindă 

O umbră printre umbre ai devenit acum 

Hai pleacă-n nicăieri...E pentagrama scrum 

  

DECAZUT

Un înger lugubru cu spatele rupt
Urlând către ceruri o ultimă odă
Își taie urechea și-și scoate un ochi
Scoțând un blestem din gura slobodă

Un înger gonit din dulcile raiuri
Grăind cu venin cea dintâi blasfemie
Își scoate o coastă și-o pune alături
Blestemele îi sunt acum simfonie

Un înger căzut cu aripa frântă
Citind dintr-o biblie în zdrențe legată
Cerând socoteală doar cerului mut

Ce nu-i va mai răspunde vreodată