De-atâtea nopți se-aude ploaia Cutremurându-mă în unghi Mă prind cu unghii rupte de un zid E toamnă afară,e toamnă și-i frig Pereți împodobiți cu lilieci Sunt umezi de ploaie neîncetată Se-aude trecând un amărât tramvai E-o noapte greoaie,e noapte-asudată De-atâtea nopți se-aude ploaia Cum răpăie urât pe-acoperiș Mă prind avid cu mâinile de ziduri O lacrimă mă plânge pe furiș Piloni sunt eclipsați de amăgire Un tren rablagit sosește în gară Icnind isterii noroiul stropește Pantoful de damă,pantoful de ceară
E încă o iarnă ,povestea e veche Tu încă mort,captiv printre gânduri Te caut în mine,te văd în străfunduri Cam galben și supt,cam trist și băut E încă o seară cu geamuri sparte Tu tot departe,pierdut de-al meu sân Te caut prin suflet,te văd iară trist Și nu te găsesc o vorbă să-ți spun E încă o iarnă,povestea e mută Tu încă mort,în cripta cea udă Te caut în mine,te simt printre neguri Cam galben și slut,pierdut în penumbră
Agonizez timpuriu pe pat de nevroze Aș vrea să știu pe unde te petreci O umbră preumblă buchete de roze Credeam că ești tu,cu mâinile reci Umezeala covorului mi-aduce aminte De buzele tale răsfrânte-n alcool Țigarea pe scrin așteaptă cuminte Să ardă de tot, și-apoi pot să mor Bagajul de lacrimi funest mă apasă Veioza s-a spart că-i este rușine Văzând că m-arunc în patul de fier Jucându-mă teatru,crezând că-s cu tine La poarta de vise îmi stai tu de strajă Te plâng că ești mort și morții nu vin Decât ca fantasme în iarna geroasă Ca să m-aline,încă puțin…
Încet pe catafalce se descompun speranțe Orașul e topit de luna lui cuptor Să ne unim nevrotic și mâinile-asudate Încet,încet iubite,te simt tremurător Căldura mare iar ți-a cioplit pe chip Întâile grimase din plumbul amețit Orașul taciturn spoiește în crud verde Cadavre,falange,vertebre Parfumul de roze ne poartă retoric Iar ne-am legat la ochi cu minciuni Găvanele ochilor ne sunt iară oarbe Și geme orașul,și geme de luni
Fanfare colorate se-aud pe la ferestre Podețuri destrămate de pașii ușuratici Femei,voaluri albe și valsuri strepezite Bătăile din palme și porumbei fanatici Orchestra e pătrunsă de izul mortuar Un bal de viorele și mâini înțepenite O rochie albastră și un voal murdar Pe dalele de piatră stau ciorile ranjite Un epitaf grăiește o ultimă poveste Deasupra unui stârv se-adună păsări negre Ocolurile largi nasc croncăneli sinistre Fanfara ne petrece în cântece funebre
Vioara îmi cântă pe tonuri lugubre Strident pe timpan acorduri uitate Am spart iară lampa și-i beznă în mine Pășesc printre cioburi și râd pe-apucate Arcușul ei sare din mâna netreaza Amar,ostenită de cântul ei lung Am spart iară ceașca și setea-i de vină Iubesc mătrăguna și-o semăn în gând Vioara cerșește măcar o privire Îmi scârțâie vag lipită de zid M-am strâns enervată iar trupul covrig Vioara e spartă,vioara-i uimire
Prăpăstii de gânduri în van deseori Tu umblă cu mine și nu te mai plânge! Privește pe cer fantasme și ciori, Castele de fum, pelinul ne curge... Grădini suspendate de torțele vii Tu umblă cu mine și râzi! Privește în zare ciclopii ce bat Sicrie de lemn în ritm împăcat... E iarnă în gânduri, iar fulgii ne mor Tu umblă cu mine și nu te mai plânge! Închide o ușă, trântește zăvor... Pelin în ureche și-n suflete sânge.
Bat iară tobele cu ritmuri grosiere Pe stradă văd umblând cadavre vii Ieșit-am ca o umbră să îi petrec cu ochii Stând în coloane,ei merg noapte și zi Bat iară vânturi ce vin din miazănoapte Prin case văd șezând morți înviați Plecat-am să îi văd,pitită prin tenebre Cum râd și cum dansează,intern și dezmembrați Bat iară clopote în ultima lor nuntă Pe cale văd umblând stafii cam triste Stau nemișcată și îi petrec cu ochii În rochii de mireasă și cu tristeți aprinse
În tremurul dintâi ne-am regăsit degrabă Un braț e de argint și altul de aramă Șuvoiul de cuvinte și ispășiri țesute Pe trupuri se răsfrânge între acorduri mute Mormântul e comun și mâinile se prind Încet una de alta în cripta neiubirii Mi-ai rupt o buză cu dinți de prădător Dar am rămas neștearsă,fidelă izbăvirii Pe când tomnatic pe noi dansează frunze Te las să-mi fii din nou un diavol momitor Sărută-mă avid,sunt clipe blestemate Și vântul ne pictează încet,nemuritor
Câteodată iubesc trandafirii Și spinii ce-mi intră în palmele goale Și câteodată urăsc trandafirii Cu roșul lor de falsă candoare... Câteodată culeg trandafirii Din sălbatice locuri ce doar eu le știu Și câteodată îi smulg din grădină Buchete să-mi fac din suflet pustiu Câteodată ador trandafirii Petalele lor cu ritm sepulcral Dar mai ales detest trandafirii Când imnuri înalță cu iz vegetal Câteodată aș vrea s-arunc trandafirii Cel care-i crește mai mult ostenește Să smulg petale din mine prin jocul "El mă iubește,nu mă iubește"
