DEMONUL

Cu deznădejde l-a afumat tămâia 
Arzându-i patima pe fața gălbejită 
Blestemele îi sunt de-acum a doua mamă 
Și tânguiala în oase îi e scrijelită 
  
 Iar fumul de țigară este a sa scăpare 
 Ca visul plăsmuit de o bolnavă minte 
 Și vorba cu venin e miere pentru limbă 
 Iar cugetul stricat a lâncezit cuminte 
  
 Iar ruga pură l-a ostenit degrabă 
 Căci demonul nu vrea s-audă adevăr 
 Cuvintele cu har i-au devenit otravă 
 Și tot ce-i sfânt el va lua-n răspăr 
  
 L-a amețit mândria cu ale ei arome 
 Și a urlat milenii dar a urlat în van 
 A junghiat cu patos și ultima sclipire 
 Și-a dispărut din el tot ce era uman 

FRIG

Și el o vede la fel ca prima dată 
Cu suflet amărui îi netezește calea 
Un spectru al iubirii ce nu îl cunoscuse 
Îi putrezește palid neascultând chemarea 
  
Și ea îl simte ca și întâia oară 
O inimă ce arde sub masca ca o față 
Un braț i se revoltă la sânul temerar 
Dorindu-și izbăvirea din prefăcută gheață 
  
Și el o vede ca și întâia noapte 
În iarna friguroasă ce lung l-a cotropit 
La pieptul ei se-adună și gura o cerșește 
Iubirea ei cu râvnă încet l-a încălzit 

OXIMORON

Otrava-mi este dulce de la tine 

Sinapsele se conturează pe fundal 

Eu te-am pictat adeseori în mine 

Și fructul interzis ne e primordial 

  

Aroma de cafea ițindu-se degrabă 

Cu boabe învechite de o vulgară toamnă 

Ne-am ars iar limba amestecând cu ură 

Amorul nebunatic ce trebuia să doarmă 

  

Și dacă printre vise te-aș scrie cu penel 

Un neuron nevrotic s-ar zbate deodată 

Și inima-i furată de tine psihedelic 

Precoce fiind de timp încarcerată 

  

Otrava de la tine e soră cu nectarul 

În nebunia goală te-am zgâriat pe umeri 

Fă-mi gura prizonieră în spasmul tău divin 

Și nu te sătura sărutul să îl numeri 

TARANA

Îmi amintesc când am mușcat din tină 

Durerea mă asprise ca pe un pergament 

Stafiile trecute cânta-au în surdină 

Și inima-mi murea bătând în piept 

Îmi amintesc cum mii de baionete 

M-au secerat ca pe un lemn uscat 

Cuvintele trădării lăsat-au multe pete 

Nu poți să mai salvezi ce ai călcat 

Îmi amintesc războiul de orgolii 

Durerea mă secase pan'la os 

Stafiile minciunii au ros ce era-n noi 

Și am căzut,dar nu m-ai luat de jos 

Îmi amintesc pe când mușcam țărâna 

Îngenunchiată fiind de mișelii trecute 

Și te-am urât ca pe dușmanul meu 

Dar tac și port în mine umbre surde

MASCA

Negreala de pe chip candid  
Sorbită de un mort sordid 
S-a răsculat pândind timid 
O umbră ce ofta în vid 
  
 Amarul dintr-un individ 
 Amestecat cu fiere fiind 
 Mai mult un cerșetor lucid 
 Ce rege se vrea înviind 
  
 Funinginea ce o divid 
 Mușcată de un viu frigid 
 S-a izbăvit de-un rău fugind 
 Și a căzut în iad zâmbind