MUCEGAI

M-am îmbrăcat cu mucegai de flori 

Și neagră e pielea de muște ucise
Mușcatele mușcă din goale călcâie
Iar pieptul tresaltă de albe narcise

Podoaba de ghimpi îmi stă ruginită
O rugă fierbinte în luna răpciune
Iar rochia lungă mâncată-i de molii
Și părul pe cap încet îmi apune

M-am dezbrăcat de fluturi de noapte
Aștept să îmi fluturi un văl la fereastră
De frică mă scuturi și trupul trosnește
Și saltă din mine duhoarea albastră

VIORELE

Sărutul îmbătat de viorele ude 
În cenușie criptă și în mormântul trist 
Ne putrezește lin sub lacătul uitării  
Lăsând să fie-n el o odă pentru Christ 

Îmbrățișarea a două trupuri goale 

Stă prizonieră în lanțul de aramă

Un gong răsună în depărtări albastre 

Pe cer nocturn furtuna se răstoarnă

  

 Înlănțuirea a două mâini fragile 
 Stă în mormânt la adăpost de viermi
 Și când am dezvelit bucata de pământ
 Zăceai acolo,neîncetând să gemi
  

 Sărutul îmbătat de viorele ude 

 Cel adormit în groapa fără nume 

 Urlând pe veci încătușat de lacrimi 

 Povestea noastră el nu o poate spune 

  

PLUMBURIU

Sărută-mi pleoapele de plumb iubite 

Demult sunt zăvorâte perdelele de lacrimi
Iar irișii albaștri închiși sub gene grele
Fost-au cândva doi martori la tăinuite patimi

Sărută-mi mâinile de plumb iubite 

Demult se odihnesc pe pieptul ce e rece 

Iar inima e piatra de care te împiedici 

Când vei păși pe mine și vei dori a trece 

Privește-mi hainele de plumb iubite
M-am îmbrăcat cu ele că e așa de frig
Răceala mă cuprinde în oasele cernite
Din cripta dăltuită eu tare greu te strig

Privește-mi sufletul de plumb iubite 
M-ai dezgolit de el și nu mai am nimic
Nici amintirea coroanelor de brad
Iar trupul ce-l iubeai acum a împietrit

GHEATA

 În noapte tremurată de iarna unui scâncet 
 Când buzele și gura îmi clănțăne de frig 
 Zăvorul de la ușă l-am coborât deodată 
 Și viforul de-afară mă face ca să strig 

Pe marmura cea rece pășit-am speriată 
Doar pletele bălaie îmi sunt îmbrăcămintea 
Și te-am văzut la geam cum așteptai cu poftă 
Să-mi dănțuiești în trup și să-mi sucești iar mintea 
  
 În noaptea friguroasă a visurilor toate 
 M-am prăbușit în tină iar mâinile-mi sunt reci 
 Și te-am simțit la sân cum mă stârneai nebune 
 Dar te-am împins zicând “E vremea ca să pleci” 
  
 Pe patul de mătase m-ai îmbrâncit sălbatic 
 Și am căzut pe spate cu doritoare coapse 
 Iar tu coperământ pe șoldurile goale 
 Lăsata-i doar un tremur și mădulare stoarse 
  
 În noapte încercată de gheața cea dintâi 
 Aflat-am mistuirea ce o doream demult 
 Și am rămas tânjind la părăsitul geam 
 O amintire surdă a trupului gemând 

  
  

OTRAVA

Tu ești cel care mi-ai dăruit mormântul
Ca un gropar cu un sinistru zâmbet
Nu simt nimic,sunt văduvă de viață  
Pământul cade și îți ascunde-un rânjet 
  

Tu ești cel care m-ai îmbătat cu fiere 

Un alchimist al dorurilor toate 

Și ascultându-ți vorbele cu miere

M-am otrăvit cu tine într-o pustie noapte 

  

Tu ești cel care m-ai vindecat cu patimi 
În brațe păcătoase eu sunt înțepenită 
Înveninată fiind de sepulcral amor 
M-am zbuciumat în tine,acum sunt ostenita 
  

Tu ești cel care mi-ai zugrăvit cavoul 

Ca un artist cu degete de ceară 

Îți vreau din nou otrava de pe buze 

Încă o dată,e cea din urmă oară

  

PRIZONIERA

Te-am așteptat cu dor să vii iubite 
Lângă mormântul cu numărul impar 
Să stăm în cripta,să ne sorbim cuvinte 
Și să ne plângem pe umăr cu amar 
  

O lună argintată a răsărit iar goală 

Și stelele sunt prinse acum de țărmul mării 

Hai vino lângă mine să scrijelim pe cruce 

O ultimă poveste,apoi te dau uitării 

    
Te-am așteptat cu dor să vii iubite 
Și-am dăltuit stingher o dragoste amară 
Tu lespedea răstoarnă și mă eliberează
Că doar și tu o știi,nu pot ieși afară 

Iar norii au trecut și alții au venit 

Și membrele-mi sunt prinse în mormânt 

Trecut-a vremea toată,păcatu-i ispășit

Dar sufletul mi-e  încă zăvorât 

  
 Plutesc plângând prin cimitirul gol 
 Iar anii au trecut și alții au venit  
 Îndurerată fiind întreb a mia oară 
 Nu înțeleg iubite,mi-ai zis că am murit? 

  

UMBRAL

În întuneric strâmb un demon se arată 

Cărând cu sine cadavrele albastre

El împletește-n neguri  femeia destrămată 

Cosând cu dibăcie modelele sihastre 

Meșteșugind cu limba bifurcată 

A zugrăvit tabloul cel picurat de sânge 

Cruzimea lui  i-o artă întunecată 

Pe ochiul nesătul ispita se răsfrânge 

  

Războiul oaselor de-abia a început 

Se naște gri coloană de falange 

Purtând pe cap coroană măcinată 

Un demon a călcat și craniile le sparge 

  

În întuneric crunt un demon se arată 

Țesând cu părul morților voal 
Sculptând istorie pe pielea afumată 

O amintire sumbră venită din umbral 

  

PUTREGAI

Amorul vinețiu putregăit de vânt 
Străpuns de buze negre pe ultimul cuvânt 
Ucis de trădătorul cu ultimul avânt 
E gol și nu mai are ce s-a trezit având 

  

Amorul putregai învinețit de vânt 

Învinuit de patimi născute de un gând 

Miroase a cadavru incinerat curând 

E rece și nu știe când s-a trezit strigând 

  
Amorul putred lovit de asprul vânt 
Încătușat de lanțuri ce îmi apar arzând 
Stă lin în groapă și îl aud plângând 
Iar uneori urlând,iar alteori râzând 
  

ROSU

Un fluviu amarnic în nuanțe de roșu
Pictând măiestrit o hartă pe brațe
Țâșnește din matca iubirii fatale
Țesând pe podea tabloul din ațe

Un râu cavernos îți curge din gură 

Cuvintele false nu pot fi rostite 

Te spânzuri de grindă urlând după mine 

Și plină-i podeaua de vini ispășite 

O mare amară îți curge din trup 

Cufundă-ți tu fruntea în apa impură
Te vreau înecat în vâltoarea cea rece
Căci eu sunt pedeapsa ce-ți vine pe gură

Un ocean putrezit de naive ispite
Ne cântă pierdut prin pletele negre
Îneacă-mă-n el ca și altădată
Iar trupul tău cald pe mine așterne

ALBASTRU SI COLB

 Povara îmi urlă în sângele curgând... 
 Din ochii secați nu mai curg lacrimi 
 Pe pietrele reci mi-am întins pletele,
 În șuvițe păstrez împletite regretele... 
  
 În cripta trădării te-am zăvorât cândva 
 Mormântul te ține captiv într-un gând... 
 Plăpând vrei să ieși din sicriul uitării 
 Dar pentru mine ești Fiul Pierzării! 
  
 Din ochi nu mai curge vreun râu înnodat 
 Cu degetele strâng un smoc de nălucire 
 Pe pietrele negre mi-am întins brațele...
 La sânul nevrotic ucise-s speranțele.
  
 În cimitirul iubirii apuse ironic 
 Mă plimb cu un giulgi pe umărul singur 
 Te caut și văd albastru și colb... 
 Te plâng în tăcere, te plâng ca un corb.