PACATUL

Mi-am desenat o aripă pe umăr 
Întâiul zbor nocturn ușor m-a îmbătat 
Se smulge dinăuntru dorința renegată 
Și penele de înger încet m-au invadat 
  
Pe umeri am sculptat o amintire hâtră 
Iar fulgii se aștern pe spatele aramă 
Am omorât cu patimi o castitate rară 
Iar carnea siluita am aranjat-o-n ramă 
  
Pe trupul mohorât de jalnice ispite 
Am desenat cu ac întâiul meu păcat 
Iar penele celeste ce zborul îl doreau 
S-au ofilit febril,timid și destrămat

  

CANTEC

Ascultă cum sună în palidă noapte 
Violul tomnatic al frunzelor gri 
Iar tobele bat în luna răpciune 
Și flamura veche așterne stafii 
  
 Ascultă cum cântă în osul nocturn 
 Blestemul de coarde din apa vioară 
 Vibrând însetat pianul se frânge 
 Și clapele-s prinse în ghiară de cioară 
  
 Ascultă cum sună în ceață tenebre 
 Silit se revoltă un trunchi putrezit 
 O vrajă străluce prin buzele negre 
 Și frunze uscate s-au scorojit

  

GOLICIUNE

Un șold se arată ca neaua de palid 
O mână ce cade anemic pe trunchi 
Călcâiul străbate podeaua de piatră 
Și pulpa e sclavă în veșnicul unghi 
  
Un umăr se vede prin neagra mătase 
Un deget tresaltă din mâinile albe 
Iar gâtul coloană în templul străvechi 
Susține o boltă din oasele salbe 
  
Un cap de aramă tomnatic ieșea 
Din roba albastră țesută cu pizmă 
Iar trupul căzut pe marmura rece 
Lăsa amintire o urmă de izmă 

  

PIATRA

Surâsul de piatră apare pe zid 
Un cântec răsare din umărul plin 
Un glas de aramă mă strigă pe nume 
Ar vrea un blestem să-mi dea din preaplin 
  
 Sărutul de piatră nervos scrijelit 
 Din gura pierdută se naște grotesc 
 O mână fierbinte mă scaldă în focuri 
 Și pletele negre pe umăr icnesc 
  
 Bărbatul din fier  zâmbește ușor 
 Un ochi însetat de vajnicul vals 
 O vrajă albastră în el m-a închis 
 Și zidul de piatră e tot ce-a rămas 

  

ADAM

Și sângele s-a prefăcut în plumb 
Pe torsul sau supt și ros de rugină 
Prin pletele negre îi curge nisip 
Icnind în caverne Adamul suspină 
  
Iar glasul e rupt de coardele albe 
Și limba îngheață prin nourii gri 
Suflarea îi zace captivă în groapă 
Un urlet dansează pe umeri pustii 
  
Și sângele s-a prefăcut în plumb 
În ochii adânci păcatul umbrește 
Iar brațul de piatră se rupse în două 
Și inima scrum jertfelnic scâncește 
  

  

CEARA

Tu îmi atingi obrazul cu mâna tremurată 

Iar oasele-mi tresaltă din nou de bucurie 

Și lacrima greoaie îmi cade pe cămașă 

Iar sângele se varsă din nou în cochilie 

   

Eu mă retrag speriată de degetele reci 

Și te privesc cu ochii încarcerați de ceară 

Iar lacrima albastră îmi cade pe un umăr 

Și gura mi-e străpunsă de o licoare amară 

   

Tu îmi atingi obrazul cu buze înghețate 

Iar inima se zbate într-o mișcare trează 

Mă învelesc în tine ca într-o ploaie rece 

Străfulgerați de nourii ce încă ne veghează 

FLUTURELE

O crisalidă verde lipită de noroi 
Călcată în picioare de un pantof greoi 
Culcată strâmb sub umbra celor doi 
Ce s-au înamorat și iată că stau goi 
  
 Un fluture de noapte cu aripa ruptă 
 Lovit de o migrenă și de o mână slută 
 Zburat-a pe sub șoldul ce încă se încântă 
 Urlând strivit de gura ce e suptă 
  
 Un fluture fricos cu aripile negre 
 Călcat de trunchiul pe care îl străvede 
 Își vede moartea și nu-i vine a crede 
 Nemângâiat spre somnul lin purcede 
  
 O crisalidă veche ce știe doar îngân 
 Călcată sub o talpă de un picior hapsân 
 Lovită de-un pantof care se vrea păgân 
 Icnește adormită și nu mai vrea stăpân 

  

PLANSET

 Îmbrățișarea neagră a unui bocet vesel 
 A otrăvit un chip umbrit de rozacee 
 Un ultim vers ucis de inima bolnavă 
 Și o podoabă veche din jalnică femeie 
  
 Înlănțuirea verde  a valului cu fiere 
 A otrăvit o gură ce vruse să slăvească 
 Iubirea blestemată pe care o voise 
 Pe vremea când râvnise cu o dorință proastă 
  
 Îmbrățișarea oarbă a bocetului vesel 
 Și zâmbete albastre ce stau înțepenite 
 Au părăsit femeia cu lacrimi de aramă
 Ce tremura ostil din oasele cernite 

  
  

FIER

 În brațe de fier amorul urlând 
 Blestemă cu sete dorința profană 
 Și fără să vrea se umple în nări 
 De izul de mort și ură umană 
  
 În cușca de fier amorul strigând 
 Trântește cu sete cătușele grele 
 Și stând neclintit el gustă amar 
 Rugina verzuie pe negre zăbrele 
  
 În trupul de fier fecioara păgână 
 Se zbate fățarnic în brațe fierbinți 
 Pe chipuri se vede lumina de lună 
 Amorul se zbate,își iese din minți 
  
 În gura de fier metalul topit 
 Un fluviu ce curge în suflete seci 
 Unit-a sub stele perechea de buze 
 Și arde iubirea în astrele reci 

  

RAZBUNARE

 Mușcat-am din pieptul cu iz de fantasmă 
 Cu lacrimi pe gură și fața în sânge 
 Și dinții au rupt din tine fâșie 
 Iar trunchiul greoi nu vrea a se frânge 
  
 Mușcat-am din chipul pe care-l iubeam 
 Cu ură în sufletul greu pedepsit 
 Și gura te-a strâns c-un jalnic sărut 
 Dar chipul gălbui e tot neclintit 
  
 Mușcat-am din trupul ce îl râvneam 
 Cu focul ce arde în mine urlând 
 Și gura ți-am ars,sărut am cerșit 
 Dar tot ce-am văzut e viața fugând 
  
 Mușcat-am din pieptul cu iz de trecut 
 Și rupta-am cu ură din tine bucată 
 Tu stai nemișcat și numeri cu dor 
 O mie de lacrimi pe fața uscată 

MIREASA

În temnița de piatră închisă de angoasă 
Stă o mireasă moartă în putregaiul pal 
Niciun sărut nu este pe gălbenele buze 
Ca să-i însuflețească iar trupul sub voal 
  
 În cripta de demult stă palidă fecioară 
 Cu ochii obosiți de așteptarea lungă 
 Iar mirele nu vine să îi închidă pleoapa 
 Nici să-i atingă fața în jalnică penumbră 
  
 În catafalcul verde acoperit de fluturi 
 Stă o femeie brună în praful cenușiu
 Niciun sărut nu este pe fruntea adâncită 
 Ce să-i aducă viață în cugetul pustiu 
  
 În mângâierea lunii stă o mireasă moartă 
 Cu ochii vineții de plânsul neîncetat 
 Dar noaptea iar se lasă și cel iubit nu vine 
 Iubirea ei arzândă la loc s-a îngropat 

POTCOAVA

Un cal descompus de muște rebele 
Nechează lugubru la poarta străveche 
Iar coastele-i saltă ca zvelte zăbrele 
În oglindirea izbirii de streche 
  
 Icnește amăgit țărâna uscată 
 O boală verzuie ar vrea să-l înhațe 
 Și bate silit cu potcoava zgâriată 
 În ghiarele morții ce vrea să-l agațe 
  
 Urlând neîncetat sub vălul de muște 
 Un cal istovit cu sete se-adapă 
 Se rupe de lumea cu vise cernute 
 Ucis cu orbire de somnul de piatră 

PROFANATORUL

O gură neîmpăcată ce profana o buză 
Cu gust de aguride o îmbăta cu dor 
O mână neînfricată ce siluia o muză 
O pedepsea fățarnic cu desfrânat amor 
  
 O mână putregai ce chinuia fecioara 
 Din catafalcul  verde se înălța încinsă 
 Rupând intermitent o inocență sură 
 Făcând-o ca să geamă de un istov aprinsă 
  
 O gură descărnată ce profana un dinte 
 Izbi cu josnicie o neîntinată coapsă 
 Și nemilos creștea în sânul feciorelnic 
 Nemernica dorință de-a fi întâi aleasă 
  
 O umbră ce năștea un monstru neguros 
 A profanat fecioara în somn copilăresc 
 Trezind sălbatic dor în pieptul străveziu 
 O vajnică dorință cu iz nepământesc 

REMUȘCARE

Umbrit-am cu ochii un cui ruginiu 
Prin buzele strânse otrava îmi curge 
Și strâns-am în mână picior cafeniu 
Gustat-am sălbatic din carnea cu sânge 
  
 Lovit-am cu silă în trunchiul verzui 
 Prin degete negre un vierme se strânge 
 Și strâns-am în mână o pulpă subțire 
 Mâncată de molii în palme se frânge 
  
 Răcnit-am cu ură în griul cavou 
 Prin buzele arse țâșnește-o insectă 
 Și strâns-am în mână un șold plumburiu 
 Rănită de timp în groapa infectă 

ELOGIU

 Iubirea spânzurată de un copac teșit 
 Fantomă chinuită de-un sentiment rănit 
 Străpunsă o femeie de lamă de cuțit 
 Cu mâna sângerată și cu amor jelit 
  
 Iubirea sugrumată de lanțul ruginit 
 O creastă despicată de un jungher silit 
 Bocind îndurerată după amor jertfit 
 Femeie oropsita cu sânul dezvelit 
  
 Iubirea urgisita de un apus subit 
 Devreme se ascunde după un nor scârbit 
 Fantasma cea rănită de simțământ stupid 
 Închide ochii-n fața unui amor stârpit 

FANTASMA

Stafia gârbovită din sângerat crepuscul 
În haina văduvită din degetele roase 
Și-a înecat amarul într-o pustie urnă 
Scobită pătimit de oase unsuroase 
  
 Un spectru lăbărțat și chinuit nocturn 
 În zdrențele-i răpuse de o duhoare dulce 
 Bălăngănit  de soartă în vechiul cimitir 
 Cu spaimă rozacee din sângerete suge 
  
 O palidă fantasmă din sclipitoare ceață 
 În roba prizonieră din catafalcul gri 
 Cu unghie lăcuită prădând ce nu e viață 
 Oftează în adânc din zâmbete pustii 

POSEDARE

 În miez de noapte în cimitirul gri 
 O bufniță nervoasă cu aripile roase 
 Zburat-a posedată prin așchii de aramă 
 Vibrând înnebunită din ceea ce visase...
  
 În miez de noapte într-un cavou pierdut 
 Isteric orologiu  bolnav de scârțâire 
 Căzut-a posedat prin pietrele ciumate 
 Lăsând în urma sa oloagă amintire.
  
 În miez de noapte în cimitirul gri 
 Stafia rozătoare cu o falangă roasă 
 Zburat-a posedată în cranii de copii 
 Lăsând în urma sa un iz de coastă arsă. 
  

RICTUS

  

Prin cutele bătrâne degrabă te-ai pitit 
Obraz mâncat de lepra amurgului învins 
Și pielea îți atârnă în negre canioane 
Șuvițele îți ard în focul de nestins 
   
Un rictus ce se naște pe fața acum sură 
M-a blestemat în noapte pictată cu mărgele 
Și buzele răsfrânte formând o hâdă gură 
Au preaslăvit otrava care ieșea din ele 
   
Prin faldurile hainei degrabă te-ai ascuns 
Un clănțănit de oase mi-aduce simfonie 
Zăbrele ți-ai făcut din dinții inegriti 
Și mi-ai adus ca dar,demonic,reverie 

  

SPECTRU

Călcând pe frunze moarte cu o privire rece 
Un spectru ruginit într-o pustie toamnă, 
Țâșnește peste crucea cu mucegaiul nobil 
Pe scările din scrum un vierme vrea să doarmă...
  
Sub unghiile albastre se vede neagră tină 
Picioarele gălbui împodobesc uitarea, 
Iar sânul dezvelit împodobit de gheață 
Schimonosit de timp el și-a uitat chemarea. 
  
Cutreierând prin lume cu degete amare 
Și ocrotind un vierme ce nu vrea să adoarmă 
Pășește peste crucea mâncată de un cariu 
Un spectru bântuit de ultima sa toamnă. 
  

AGONIE

Trecut-am pe lângă-un câine mort 
Zăcea frumos pe negrul caldarâm 
Încremeniții ochii spălați de o stihie 
Ar vrea să-mi spună ce nu aș vrea să spun 
  
Simțit-am mlaștina cu putregai încins 
Plutea în aer cu grație crescândă 
Încercuiții ochi loviți de o furtună 
Ar vrea să cânte ceva ce mă inundă
   
Trecut-am pe lângă-un câine mort 
Zăcea încremenit pe un covor de iarbă 
Firavul trup abandonat de plagă 
E posedat de tina ce vrea să îl absoarbă 
  
Simți-am slobozirea cu iz de crizantemă 
În ochii albăstrui furați de o mireasmă 
El și-a transcens durerea în reaua agonie
În ultimul său gând ce îl numea fantasmă 

  

MUCEGAI

M-am îmbrăcat cu mucegai de flori 

Și neagră e pielea de muște ucise
Mușcatele mușcă din goale călcâie
Iar pieptul tresaltă de albe narcise

Podoaba de ghimpi îmi stă ruginită
O rugă fierbinte în luna răpciune
Iar rochia lungă mâncată-i de molii
Și părul pe cap încet îmi apune

M-am dezbrăcat de fluturi de noapte
Aștept să îmi fluturi un văl la fereastră
De frică mă scuturi și trupul trosnește
Și saltă din mine duhoarea albastră

VIORELE

Sărutul îmbătat de viorele ude 
În cenușie criptă și în mormântul trist 
Ne putrezește lin sub lacătul uitării  
Lăsând să fie-n el o odă pentru Christ 

Îmbrățișarea a două trupuri goale 

Stă prizonieră în lanțul de aramă

Un gong răsună în depărtări albastre 

Pe cer nocturn furtuna se răstoarnă

  

 Înlănțuirea a două mâini fragile 
 Stă în mormânt la adăpost de viermi
 Și când am dezvelit bucata de pământ
 Zăceai acolo,neîncetând să gemi
  

 Sărutul îmbătat de viorele ude 

 Cel adormit în groapa fără nume 

 Urlând pe veci încătușat de lacrimi 

 Povestea noastră el nu o poate spune 

  

PLUMBURIU

Sărută-mi pleoapele de plumb iubite 

Demult sunt zăvorâte perdelele de lacrimi
Iar irișii albaștri închiși sub gene grele
Fost-au cândva doi martori la tăinuite patimi

Sărută-mi mâinile de plumb iubite 

Demult se odihnesc pe pieptul ce e rece 

Iar inima e piatra de care te împiedici 

Când vei păși pe mine și vei dori a trece 

Privește-mi hainele de plumb iubite
M-am îmbrăcat cu ele că e așa de frig
Răceala mă cuprinde în oasele cernite
Din cripta dăltuită eu tare greu te strig

Privește-mi sufletul de plumb iubite 
M-ai dezgolit de el și nu mai am nimic
Nici amintirea coroanelor de brad
Iar trupul ce-l iubeai acum a împietrit

GHEATA

 În noapte tremurată de iarna unui scâncet 
 Când buzele și gura îmi clănțăne de frig 
 Zăvorul de la ușă l-am coborât deodată 
 Și viforul de-afară mă face ca să strig 

Pe marmura cea rece pășit-am speriată 
Doar pletele bălaie îmi sunt îmbrăcămintea 
Și te-am văzut la geam cum așteptai cu poftă 
Să-mi dănțuiești în trup și să-mi sucești iar mintea 
  
 În noaptea friguroasă a visurilor toate 
 M-am prăbușit în tină iar mâinile-mi sunt reci 
 Și te-am simțit la sân cum mă stârneai nebune 
 Dar te-am împins zicând “E vremea ca să pleci” 
  
 Pe patul de mătase m-ai îmbrâncit sălbatic 
 Și am căzut pe spate cu doritoare coapse 
 Iar tu coperământ pe șoldurile goale 
 Lăsata-i doar un tremur și mădulare stoarse 
  
 În noapte încercată de gheața cea dintâi 
 Aflat-am mistuirea ce o doream demult 
 Și am rămas tânjind la părăsitul geam 
 O amintire surdă a trupului gemând 

  
  

OTRAVA

Tu ești cel care mi-ai dăruit mormântul
Ca un gropar cu un sinistru zâmbet
Nu simt nimic,sunt văduvă de viață  
Pământul cade și îți ascunde-un rânjet 
  

Tu ești cel care m-ai îmbătat cu fiere 

Un alchimist al dorurilor toate 

Și ascultându-ți vorbele cu miere

M-am otrăvit cu tine într-o pustie noapte 

  

Tu ești cel care m-ai vindecat cu patimi 
În brațe păcătoase eu sunt înțepenită 
Înveninată fiind de sepulcral amor 
M-am zbuciumat în tine,acum sunt ostenita 
  

Tu ești cel care mi-ai zugrăvit cavoul 

Ca un artist cu degete de ceară 

Îți vreau din nou otrava de pe buze 

Încă o dată,e cea din urmă oară

  

PRIZONIERA

Te-am așteptat cu dor să vii iubite 
Lângă mormântul cu numărul impar 
Să stăm în cripta,să ne sorbim cuvinte 
Și să ne plângem pe umăr cu amar 
  

O lună argintată a răsărit iar goală 

Și stelele sunt prinse acum de țărmul mării 

Hai vino lângă mine să scrijelim pe cruce 

O ultimă poveste,apoi te dau uitării 

    
Te-am așteptat cu dor să vii iubite 
Și-am dăltuit stingher o dragoste amară 
Tu lespedea răstoarnă și mă eliberează
Că doar și tu o știi,nu pot ieși afară 

Iar norii au trecut și alții au venit 

Și membrele-mi sunt prinse în mormânt 

Trecut-a vremea toată,păcatu-i ispășit

Dar sufletul mi-e  încă zăvorât 

  
 Plutesc plângând prin cimitirul gol 
 Iar anii au trecut și alții au venit  
 Îndurerată fiind întreb a mia oară 
 Nu înțeleg iubite,mi-ai zis că am murit? 

  

UMBRAL

În întuneric strâmb un demon se arată 

Cărând cu sine cadavrele albastre

El împletește-n neguri  femeia destrămată 

Cosând cu dibăcie modelele sihastre 

Meșteșugind cu limba bifurcată 

A zugrăvit tabloul cel picurat de sânge 

Cruzimea lui  i-o artă întunecată 

Pe ochiul nesătul ispita se răsfrânge 

  

Războiul oaselor de-abia a început 

Se naște gri coloană de falange 

Purtând pe cap coroană măcinată 

Un demon a călcat și craniile le sparge 

  

În întuneric crunt un demon se arată 

Țesând cu părul morților voal 
Sculptând istorie pe pielea afumată 

O amintire sumbră venită din umbral 

  

PUTREGAI

Amorul vinețiu putregăit de vânt 
Străpuns de buze negre pe ultimul cuvânt 
Ucis de trădătorul cu ultimul avânt 
E gol și nu mai are ce s-a trezit având 

  

Amorul putregai învinețit de vânt 

Învinuit de patimi născute de un gând 

Miroase a cadavru incinerat curând 

E rece și nu știe când s-a trezit strigând 

  
Amorul putred lovit de asprul vânt 
Încătușat de lanțuri ce îmi apar arzând 
Stă lin în groapă și îl aud plângând 
Iar uneori urlând,iar alteori râzând 
  

ROSU

Un fluviu amarnic în nuanțe de roșu
Pictând măiestrit o hartă pe brațe
Țâșnește din matca iubirii fatale
Țesând pe podea tabloul din ațe

Un râu cavernos îți curge din gură 

Cuvintele false nu pot fi rostite 

Te spânzuri de grindă urlând după mine 

Și plină-i podeaua de vini ispășite 

O mare amară îți curge din trup 

Cufundă-ți tu fruntea în apa impură
Te vreau înecat în vâltoarea cea rece
Căci eu sunt pedeapsa ce-ți vine pe gură

Un ocean putrezit de naive ispite
Ne cântă pierdut prin pletele negre
Îneacă-mă-n el ca și altădată
Iar trupul tău cald pe mine așterne

ALBASTRU SI COLB

 Povara îmi urlă în sângele curgând... 
 Din ochii secați nu mai curg lacrimi 
 Pe pietrele reci mi-am întins pletele,
 În șuvițe păstrez împletite regretele... 
  
 În cripta trădării te-am zăvorât cândva 
 Mormântul te ține captiv într-un gând... 
 Plăpând vrei să ieși din sicriul uitării 
 Dar pentru mine ești Fiul Pierzării! 
  
 Din ochi nu mai curge vreun râu înnodat 
 Cu degetele strâng un smoc de nălucire 
 Pe pietrele negre mi-am întins brațele...
 La sânul nevrotic ucise-s speranțele.
  
 În cimitirul iubirii apuse ironic 
 Mă plimb cu un giulgi pe umărul singur 
 Te caut și văd albastru și colb... 
 Te plâng în tăcere, te plâng ca un corb. 
  

URLETUL

O încătușare de picioare verzi 
Cuget de gânduri în creuzet topite 
Haine brodate în albe lăcrămioare 
Cununi de iarbă pe inimi pietruite 
  

 O împletire de mâini cu amulete 

 Icoane cu sfințenie pe margine brodate 

 Veșminte îngerești cusute cu lalele 

 Și lacrimi de fecioare pe fețele udate 

  

 O încruntare pe umerele goale 
 Pantofii lustruiți cu scrumul de țigară 
 Sărutul cel pervers pe crucile din piept 
 Atingere de buze pe coapsa cea amară 
  

 Un urlet trist din gura ce grăise 

 Acoperit de ploaia ce cade cu avânt 

 Se pierde slab când cuiele se bat 

 Scâncind silit în cenușiu mormânt 

  

  

MORMANT

O orgă sinistră îmi cântă în noapte 
Dansez peste stârvuri cu grație hâdă... 
Un ghimpe amarnic îmi taie călcâiul 
Coroana de spini pe frunte asudă. 
  

O voce șoptită mă cheamă pe nume 

Pășesc peste morții cu mâinile gri, 

În treacăt îi mângâi cu falduri ușoare 

Și ei mă adoră cu pleoape pustii... 

  
Un corb a strigat pe-o cracă uscată 
Alerg peste munții de cranii zâmbind 
Un ghimpe nemernic mă sapă în talpă 
Și văd din morminte strigoii venind.
  

O orgă stricată îmi cântă cu jale 

Dansez printre morți cu strâmbul avânt,

Am doar o noapte ce duce-n pierzare 

Iar dimineață pe veci în mormânt. 

CALARETUL

Adulmecă moartea cum vine călare
Amurg sângerat și soarele cade
Penumbra jupoaie iar chipul său hâd
Sălbatic cu dinții din tine va roade

Ia vezi călărețul pe calul cel negru
Privește-i mantaua țesută din oase
Acei ochi adânci te duc în genune
El vine spre tine cu ac să te coase

Privește moartea în ochi fără frică 

Pe șaua calului negru te-așezi
Te strânge în brațe din cruntă iubire
Și sufletul iese și viața o pierzi


Ia uită-te acum la ce-ai părăsit 

La sânul rece al morții tu stai
Sărutul cel tandru și aripa ei
Te-or duce,fii sigur,te-or duce în rai