În noapte tremurată de iarna unui scâncet
Când buzele și gura îmi clănțăne de frig
Zăvorul de la ușă l-am coborât deodată
Și viforul de-afară mă face ca să strig
Pe marmura cea rece pășit-am speriată
Doar pletele bălaie îmi sunt îmbrăcămintea
Și te-am văzut la geam cum așteptai cu poftă
Să-mi dănțuiești în trup și să-mi sucești iar mintea
În noaptea friguroasă a visurilor toate
M-am prăbușit în tină iar mâinile-mi sunt reci
Și te-am simțit la sân cum mă stârneai nebune
Dar te-am împins zicând “E vremea ca să pleci”
Pe patul de mătase m-ai îmbrâncit sălbatic
Și am căzut pe spate cu doritoare coapse
Iar tu coperământ pe șoldurile goale
Lăsata-i doar un tremur și mădulare stoarse
În noapte încercată de gheața cea dintâi
Aflat-am mistuirea ce o doream demult
Și am rămas tânjind la părăsitul geam
O amintire surdă a trupului gemând
