duminică, 8 aprilie 2018

AMOR NEGRU



Tu vii ca un spectru, pășind printre brazi

Eu vin ca femeie în noapte de jad
Am pulpa străpunsă de negre regrete
Tu drac din adânc, tu demon din iad!

Am haina albastră căzută pe pietre
Culoarea din ochi e stinsă demult
Văpaia străveche învie și morții
Picioarele goale provoacă tumult.

M-am dezgolit laconic de umbre
Te las să m-acoperi cu trupul de jar
Mă prinzi dintr-o dată, cu mâna fierbinte
Iar pletele negre se zbat de stejar.

Ai trupul de zeu pierdut printre frunze
Și pieptul vădan, atingerea grea...

Mă pedepsești cu brațe flămânde
Ce noapte nebună și rea!

Niciun comentariu: