În temnița de piatră închisă de angoasă
Stă o mireasă moartă în putregaiul pal
Niciun sărut nu este pe gălbenele buze
Ca să-i însuflețească iar trupul sub voal
În cripta de demult stă palidă fecioară
Cu ochii obosiți de așteptarea lungă
Iar mirele nu vine să îi închidă pleoapa
Nici să-i atingă fața în jalnică penumbră
În catafalcul verde acoperit de fluturi
Stă o femeie brună în praful cenușiu
Niciun sărut nu este pe fruntea adâncită
Ce să-i aducă viață în cugetul pustiu
În mângâierea lunii stă o mireasă moartă
Cu ochii vineții de plânsul neîncetat
Dar noaptea iar se lasă și cel iubit nu vine
Iubirea ei arzândă la loc s-a îngropat
