Blocurile de piatra au inceput sa respire
Ca ziditorii de altadata am adunat praf de stele
Oglinzile ochilor nostri au devenit eterate
In prima pictura a unui univers letargic.
Amurgul se lasa peste capetele noastre
Nu ne oprim din munca,asamblam
Primele stele si nebuloase arse
Continuumul de spatii,explozia de sori.
Am luat topoarele sa ruinam minciuna
Mi-ai spus versat” Ca tine nu-i niciuna”
Vom construi iar blocuri pe un sablon uitat
Chiar daca-n realitate n-am sapat.
O Eva rasuceste cutitu-n prima rana
Adamul renegat va bate iar la porti
Sa nu ne mai certam,ca sensul s-a pierdut
Un heruvim ne-a izgonit prin sorti.
