Stafia gârbovită din sângerat crepuscul
În haina văduvită din degetele roase
Și-a înecat amarul într-o pustie urnă
Scobită pătimit de oase unsuroase
Un spectru lăbărțat și chinuit nocturn
În zdrențele-i răpuse de o duhoare dulce
Bălăngănit de soartă în vechiul cimitir
Cu spaimă rozacee din sângerete suge
O palidă fantasmă din sclipitoare ceață
În roba prizonieră din catafalcul gri
Cu unghie lăcuită prădând ce nu e viață
Oftează în adânc din zâmbete pustii
