Sărută-mi pleoapele de plumb iubite
Demult sunt zăvorâte perdelele de lacrimi Iar irișii albaștri închiși sub gene grele
Fost-au cândva doi martori la tăinuite patimi
Sărută-mi mâinile de plumb iubite
Demult se odihnesc pe pieptul ce e rece
Iar inima e piatra de care te împiedici
Când vei păși pe mine și vei dori a trece
M-am îmbrăcat cu ele că e așa de frig
Răceala mă cuprinde în oasele cernite
Din cripta dăltuită eu tare greu te strig
Privește-mi sufletul de plumb iubite
M-ai dezgolit de el și nu mai am nimic
Nici amintirea coroanelor de brad
Iar trupul ce-l iubeai acum a împietrit
