Povara îmi urlă în sângele curgând...
Din ochii secați nu mai curg lacrimi
Pe pietrele reci mi-am întins pletele,
În șuvițe păstrez împletite regretele...
În cripta trădării te-am zăvorât cândva
Mormântul te ține captiv într-un gând...
Plăpând vrei să ieși din sicriul uitării
Dar pentru mine ești Fiul Pierzării!
Din ochi nu mai curge vreun râu înnodat
Cu degetele strâng un smoc de nălucire
Pe pietrele negre mi-am întins brațele...
La sânul nevrotic ucise-s speranțele.
În cimitirul iubirii apuse ironic
Mă plimb cu un giulgi pe umărul singur
Te caut și văd albastru și colb...
Te plâng în tăcere, te plâng ca un corb.
