#epopee cosmica 28 ianuarie 2018

Dupa sapte ceasuri de somn, m-am trezit ca ma luase o foame cumplita. Am povestit ceva ore cu maica- mea dar simtindu-ne obosite amandoua, ne-am pus la somn. Era ora 11. Nu am dormit mai mult de o ora, cand am simtit ca incep sa ma trezesc si atunci am auzit-o si pe ea. Se sculase din pat si se pregatea sa paraseasca camera, am dat si eu sa ma scol dar eram paralizata. Incantata de acest fapt, am decis sa imi pastrez starea si sa incerc sa ma dedublez, dar era greu ca ea facea prea mult zgomot si corpul incepea sa imi iasa din catalepsie. Am respirat intr-un anume fel si m-am concentrat mental sa rezist. Am auzit-o cum se ducea pe hol si intra in camera lui frate-meo. S-a intors, cautand nu stiu ce in camera si iar a iesit. Mi-a confirmat maica-mea ca fix asa a fost.

Faza 1. Am reusit sa mentin paralizia, dar ajna mea refuza sa se deschida. Incercam sa imi relaxez “ ochiul “ si sa nu fortez, apoi mi-am amintit ca pot sa imi impun vointa si am zis mental “ Deschide-te !” La inceput m-am simtit prost, parca eram ca talharul in fata la pesterii lui Ali Baba si inganam “ Susan, deschide-te” – parola incorecta.

Am zis inca o data “ Ajna…activeaza-te” si a mers. Am inceput sa vad camera, dar nu era apartamentul in care stau, ci altceva. In fata ochilor mi se perindau zeci de imagini in care vedeam peretele in fel si chip: alb, colorat, cu modele sau fara, de parca luasem la rand toate apartamentele din oras. Imaginile se succedau cu mare viteza si nu reuseam sa stabilizez nimic. Mi-am amintit de smecheria de mai inainte si mi-am impus vointa iar “ Vreau doar imaginea cu acest apartament “ si atunci acele “ slide- uri “ s-au oprit. Peretele era alb si vedeam un intrerupator pus complet aiurea, care de fapt nu exista in realitate, dar nu mi-am adus aminte de acest amanunt, eram multumita de faptul ca se oprise acea miscare enervanta. Aceste distorsiuni spatiale se intamplau aproape de fiecare data cand incepeam sa “ vad “, mai ales la inceputuri, ca si cum realitatea fizica este doar o iluzie.

Faza 2. Am spus iar “ Vreau sa ies “ si am simtit pentru o secunda o senzatie de ruptura la nivelul pieptului, urmata de o durere ascutita.

M-am gandit ca decorporarea a fost prea rapida si nu am acordat importanta, dat fiind ca se mai intamplase si in trecut. M-am glisat in fund, stand practic tot in pat si atunci mi-am adus aminte de trup. Voiam sa verific daca totul este in regula…inainte sa plec. M-am intors spre el si ciudat…nu vedeam nimic. Am pus mana pe pat si era complet rece, am pipait perna, cearsaful si mi-am zis “ Este rece pentru ca aici se afla trupul meu “. Ceva ma blura, nu ma lasa sa il vad…Prin fata mea, pe ecranul intunecat ce apare cand inchizi ochii spirituali vedeam imagini stranii care se succedau rapid. Un fel de chipuri albe, ca desenate din creta, ce imi aminteau de niste vrajitoare. Deodata apare si un chip grotesc, un fel de spirit al naturii malefic si imaginea se opreste pe el. Cu coltul ochiului, dar foarte foarte greu, am sesizat ca acel trol, pitic sau ce era, statea peste trupul meu fizic- mai exact cu fundul pe capul meu si ma impiedica sa imi vad vehiculul din carne. Nu aveam timp sa il aranjez pe trol, fiindca ma simteam foarte atrasa de fereastra- care se afla pe peretele paralel cu patul meu.

Faza 3. Am dat sa plec din pat, cand am avut o senzatie de inconstienta. Pret de o clipa am stat in neguri si cand am revenit din acel “ lesin “ am vazut ca eram imbracata cu alte haine decat cele pe care le aveam la culcare. Cineva sau ceva imi incurcase pijamalele, le aveam trase pana la genunchi si nu puteam sa le scot. Cel putin, asa mi se inducea si nu reuseam sa le mai trag pe mine. Era comic, daca nu era tragic. Energia mea era pe terminate si nu mai puteam sa ma mentin acolo, fiindca ma luptam cu nenorocitele de izmene. Am tras nervoasa de ele si am ramas in cracii goi. Aveam pe mine doar o bluza lunga si alba, ce aproape atingea genunchii. Nu am sesizat ciudatenia, gandul meu era doar la fereastra. Vederea mi s-a dus pe copca, iar eram in bezna, fiindca imi terminasem benzina muncindu-ma cu hainele. Nu m-am descurajat, am mers pe orbecaite pana la geam, dar aici am intalnit alt obstacol. In mod normal, fereastra are pervazul jos si este suficient de mare, dar in filmul meu era undeva sus si foarte mica. Mai concret, erau doua geamuri alipite, prin care nu ar fi incaput niciun copil. M-am saltat nitel si am plutit pana la acel nivel, m-am asezat pe pervazul stramt si am deschis ambele geamuri. A naibii de treaba, geamul era dublu, ma trezesc ca sunt alte doua geamuri. Le deschid si pe alea si atunci dispare tot…Si geam, si sticla, si margini…Spatiul se largeste si acum stateam comod, privind in afara.

Logica mea umana se astepta sa vada pe geam orasul Sibiu. Neah, nici urma de el. “Geamul” meu era un mini portal spre alta dimensiune, un portic. Ochii mei drogati si beti surprind o imagine halucinanta: spatiul cosmic. Undeva in departare am vazut o tipsie uriasa ce plutea, care adapostea un oras de sticla, ce imi aducea aminte de New York. Acea tipsie nu avea atmosfera, nu era nimic sa protejeze orasul de spatiul dimprejur, dar nici nu parea ca este nevoie. Orasul era translucid si avea lumina proprie. Ochii mei spirituali miopi se pleaca si vad dedesubt abisul. Spatiul nesfarsit, cosmosul, iar undeva statea suspendata o minunatie. Un fel de mantie giganta formata din stele de culoare albastra. Nu era nicio nebuloasa cunoscuta, nu era nici vreun brat al Caii Lactee. Am simtit o dorinta intensa sa ma arunc in acel abis intunecat si sa cutreier printre stele. In minte mi-a venit insa un gand parsiv: cum sa zbor asa prin cosmos purtand pe mine doar o camasa si in cracii goi? Imaginea ce mi se contura era hilara, daca mi se ridica camasa in cap? Atunci am conchis “ Las…Ma transform intr-o nebuloasa…Si merge “. O gandeam pe un ton foarte serios, adica stiam ca pot sa fac chestia asta. Stiam ca daca ma arunc voi incepe sa ard si imi voi schimba forma, dar nu am apucat sa ma bucur de asa chestie grandioasa, fiindca ceva mi-a intrerupt planul eroic…

Un zgomot ascutit, mai concret o bufnitura intr-un dulap, care provenea de la lumea fizica ce tocmai doream sa o parasesc. Zgomotul a fost asa deranjant incat mi-a distrus epopeea. S-a sters si portalul si m-am incorporat intr-o fractiune de secunda. Eram mult prea obosita si am decis sa revin la “ realitate “. Eram ca o momaie din gelatina, stoarsa de putere si ca bonus am primit si o durere de cap. M-am dus in bucatarie sa ma razbun. M-am uitat la ceas. Cele 5 minute pe care le petrecusem chinuindu-ma sa plec s-au tradus fizic in 30 de minute. Cand am verificat inciudata ce se petrecuse, maica- mea…gatea cica, sau mai concret trantea dulapurile cu patos.