În temnița de piatră închisă de angoasă
Stă o mireasă moartă în putregaiul pal
Niciun sărut nu este pe gălbenele buze
Ca să-i însuflețească iar trupul sub voal
În cripta de demult stă palidă fecioară
Cu ochii obosiți de așteptarea lungă
Iar mirele nu vine să îi închidă pleoapa
Nici să-i atingă fața în jalnică penumbră
În catafalcul verde acoperit de fluturi
Stă o femeie brună în praful cenușiu
Niciun sărut nu este pe fruntea adâncită
Ce să-i aducă viață în cugetul pustiu
În mângâierea lunii stă o mireasă moartă
Cu ochii vineții de plânsul neîncetat
Dar noaptea iar se lasă și cel iubit nu vine
Iubirea ei arzândă la loc s-a îngropat
Un cal descompus de muște rebele
Nechează lugubru la poarta străveche
Iar coastele-i saltă ca zvelte zăbrele
În oglindirea izbirii de streche
Icnește amăgit țărâna uscată
O boală verzuie ar vrea să-l înhațe
Și bate silit cu potcoava zgâriată
În ghiarele morții ce vrea să-l agațe
Urlând neîncetat sub vălul de muște
Un cal istovit cu sete se-adapă
Se rupe de lumea cu vise cernute
Ucis cu orbire de somnul de piatră
O gură neîmpăcată ce profana o buză
Cu gust de aguride o îmbăta cu dor
O mână neînfricată ce siluia o muză
O pedepsea fățarnic cu desfrânat amor
O mână putregai ce chinuia fecioara
Din catafalcul verde se înălța încinsă
Rupând intermitent o inocență sură
Făcând-o ca să geamă de un istov aprinsă
O gură descărnată ce profana un dinte
Izbi cu josnicie o neîntinată coapsă
Și nemilos creștea în sânul feciorelnic
Nemernica dorință de-a fi întâi aleasă
O umbră ce năștea un monstru neguros
A profanat fecioara în somn copilăresc
Trezind sălbatic dor în pieptul străveziu
O vajnică dorință cu iz nepământesc
Umbrit-am cu ochii un cui ruginiu
Prin buzele strânse otrava îmi curge
Și strâns-am în mână picior cafeniu
Gustat-am sălbatic din carnea cu sânge
Lovit-am cu silă în trunchiul verzui
Prin degete negre un vierme se strânge
Și strâns-am în mână o pulpă subțire
Mâncată de molii în palme se frânge
Răcnit-am cu ură în griul cavou
Prin buzele arse țâșnește-o insectă
Și strâns-am în mână un șold plumburiu
Rănită de timp în groapa infectă
Iubirea spânzurată de un copac teșit
Fantomă chinuită de-un sentiment rănit
Străpunsă o femeie de lamă de cuțit
Cu mâna sângerată și cu amor jelit
Iubirea sugrumată de lanțul ruginit
O creastă despicată de un jungher silit
Bocind îndurerată după amor jertfit
Femeie oropsita cu sânul dezvelit
Iubirea urgisita de un apus subit
Devreme se ascunde după un nor scârbit
Fantasma cea rănită de simțământ stupid
Închide ochii-n fața unui amor stârpit
Stafia gârbovită din sângerat crepuscul
În haina văduvită din degetele roase
Și-a înecat amarul într-o pustie urnă
Scobită pătimit de oase unsuroase
Un spectru lăbărțat și chinuit nocturn
În zdrențele-i răpuse de o duhoare dulce
Bălăngănit de soartă în vechiul cimitir
Cu spaimă rozacee din sângerete suge
O palidă fantasmă din sclipitoare ceață
În roba prizonieră din catafalcul gri
Cu unghie lăcuită prădând ce nu e viață
Oftează în adânc din zâmbete pustii
În miez de noapte în cimitirul gri
O bufniță nervoasă cu aripile roase
Zburat-a posedată prin așchii de aramă
Vibrând înnebunită din ceea ce visase...
În miez de noapte într-un cavou pierdut
Isteric orologiu bolnav de scârțâire
Căzut-a posedat prin pietrele ciumate
Lăsând în urma sa oloagă amintire.
În miez de noapte în cimitirul gri
Stafia rozătoare cu o falangă roasă
Zburat-a posedată în cranii de copii
Lăsând în urma sa un iz de coastă arsă.
Prin cutele bătrâne degrabă te-ai pitit
Obraz mâncat de lepra amurgului învins
Și pielea îți atârnă în negre canioane
Șuvițele îți ard în focul de nestins
Un rictus ce se naște pe fața acum sură
M-a blestemat în noapte pictată cu mărgele
Și buzele răsfrânte formând o hâdă gură
Au preaslăvit otrava care ieșea din ele
Prin faldurile hainei degrabă te-ai ascuns
Un clănțănit de oase mi-aduce simfonie
Zăbrele ți-ai făcut din dinții inegriti
Și mi-ai adus ca dar,demonic,reverie
Călcând pe frunze moarte cu o privire rece
Un spectru ruginit într-o pustie toamnă,
Țâșnește peste crucea cu mucegaiul nobil
Pe scările din scrum un vierme vrea să doarmă...
Sub unghiile albastre se vede neagră tină
Picioarele gălbui împodobesc uitarea,
Iar sânul dezvelit împodobit de gheață
Schimonosit de timp el și-a uitat chemarea.
Cutreierând prin lume cu degete amare
Și ocrotind un vierme ce nu vrea să adoarmă
Pășește peste crucea mâncată de un cariu
Un spectru bântuit de ultima sa toamnă.
Trecut-am pe lângă-un câine mort
Zăcea frumos pe negrul caldarâm
Încremeniții ochii spălați de o stihie
Ar vrea să-mi spună ce nu aș vrea să spun
Simțit-am mlaștina cu putregai încins
Plutea în aer cu grație crescândă
Încercuiții ochi loviți de o furtună
Ar vrea să cânte ceva ce mă inundă
Trecut-am pe lângă-un câine mort
Zăcea încremenit pe un covor de iarbă
Firavul trup abandonat de plagă
E posedat de tina ce vrea să îl absoarbă
Simți-am slobozirea cu iz de crizantemă
În ochii albăstrui furați de o mireasmă
El și-a transcens durerea în reaua agonie
În ultimul său gând ce îl numea fantasmă
