În temnița de piatră închisă de angoasă Stă o mireasă moartă în putregaiul pal Niciun sărut nu este pe gălbenele buze Ca să-i însuflețească iar trupul sub voal În cripta de demult stă palidă fecioară Cu ochii obosiți de așteptarea lungă Iar mirele nu vine să îi închidă pleoapa Nici să-i atingă fața în jalnică penumbră În catafalcul verde acoperit de fluturi Stă o femeie brună în praful cenușiu Niciun sărut nu este pe fruntea adâncită Ce să-i aducă viață în cugetul pustiu În mângâierea lunii stă o mireasă moartă Cu ochii vineții de plânsul neîncetat Dar noaptea iar se lasă și cel iubit nu vine Iubirea ei arzândă la loc s-a îngropat
Un cal descompus de muște rebele Nechează lugubru la poarta străveche Iar coastele-i saltă ca zvelte zăbrele În oglindirea izbirii de streche Icnește amăgit țărâna uscată O boală verzuie ar vrea să-l înhațe Și bate silit cu potcoava zgâriată În ghiarele morții ce vrea să-l agațe Urlând neîncetat sub vălul de muște Un cal istovit cu sete se-adapă Se rupe de lumea cu vise cernute Ucis cu orbire de somnul de piatră
O gură neîmpăcată ce profana o buză Cu gust de aguride o îmbăta cu dor O mână neînfricată ce siluia o muză O pedepsea fățarnic cu desfrânat amor O mână putregai ce chinuia fecioara Din catafalcul verde se înălța încinsă Rupând intermitent o inocență sură Făcând-o ca să geamă de un istov aprinsă O gură descărnată ce profana un dinte Izbi cu josnicie o neîntinată coapsă Și nemilos creștea în sânul feciorelnic Nemernica dorință de-a fi întâi aleasă O umbră ce năștea un monstru neguros A profanat fecioara în somn copilăresc Trezind sălbatic dor în pieptul străveziu O vajnică dorință cu iz nepământesc
Umbrit-am cu ochii un cui ruginiu Prin buzele strânse otrava îmi curge Și strâns-am în mână picior cafeniu Gustat-am sălbatic din carnea cu sânge Lovit-am cu silă în trunchiul verzui Prin degete negre un vierme se strânge Și strâns-am în mână o pulpă subțire Mâncată de molii în palme se frânge Răcnit-am cu ură în griul cavou Prin buzele arse țâșnește-o insectă Și strâns-am în mână un șold plumburiu Rănită de timp în groapa infectă
Iubirea spânzurată de un copac teșit Fantomă chinuită de-un sentiment rănit Străpunsă o femeie de lamă de cuțit Cu mâna sângerată și cu amor jelit Iubirea sugrumată de lanțul ruginit O creastă despicată de un jungher silit Bocind îndurerată după amor jertfit Femeie oropsita cu sânul dezvelit Iubirea urgisita de un apus subit Devreme se ascunde după un nor scârbit Fantasma cea rănită de simțământ stupid Închide ochii-n fața unui amor stârpit
Stafia gârbovită din sângerat crepuscul În haina văduvită din degetele roase Și-a înecat amarul într-o pustie urnă Scobită pătimit de oase unsuroase Un spectru lăbărțat și chinuit nocturn În zdrențele-i răpuse de o duhoare dulce Bălăngănit de soartă în vechiul cimitir Cu spaimă rozacee din sângerete suge O palidă fantasmă din sclipitoare ceață În roba prizonieră din catafalcul gri Cu unghie lăcuită prădând ce nu e viață Oftează în adânc din zâmbete pustii
În miez de noapte în cimitirul gri O bufniță nervoasă cu aripile roase Zburat-a posedată prin așchii de aramă Vibrând înnebunită din ceea ce visase... În miez de noapte într-un cavou pierdut Isteric orologiu bolnav de scârțâire Căzut-a posedat prin pietrele ciumate Lăsând în urma sa oloagă amintire. În miez de noapte în cimitirul gri Stafia rozătoare cu o falangă roasă Zburat-a posedată în cranii de copii Lăsând în urma sa un iz de coastă arsă.
Prin cutele bătrâne degrabă te-ai pitit Obraz mâncat de lepra amurgului învins Și pielea îți atârnă în negre canioane Șuvițele îți ard în focul de nestins Un rictus ce se naște pe fața acum sură M-a blestemat în noapte pictată cu mărgele Și buzele răsfrânte formând o hâdă gură Au preaslăvit otrava care ieșea din ele Prin faldurile hainei degrabă te-ai ascuns Un clănțănit de oase mi-aduce simfonie Zăbrele ți-ai făcut din dinții inegriti Și mi-ai adus ca dar,demonic,reverie
Călcând pe frunze moarte cu o privire rece Un spectru ruginit într-o pustie toamnă, Țâșnește peste crucea cu mucegaiul nobil Pe scările din scrum un vierme vrea să doarmă... Sub unghiile albastre se vede neagră tină Picioarele gălbui împodobesc uitarea, Iar sânul dezvelit împodobit de gheață Schimonosit de timp el și-a uitat chemarea. Cutreierând prin lume cu degete amare Și ocrotind un vierme ce nu vrea să adoarmă Pășește peste crucea mâncată de un cariu Un spectru bântuit de ultima sa toamnă.
Trecut-am pe lângă-un câine mort Zăcea frumos pe negrul caldarâm Încremeniții ochii spălați de o stihie Ar vrea să-mi spună ce nu aș vrea să spun Simțit-am mlaștina cu putregai încins Plutea în aer cu grație crescândă Încercuiții ochi loviți de o furtună Ar vrea să cânte ceva ce mă inundă Trecut-am pe lângă-un câine mort Zăcea încremenit pe un covor de iarbă Firavul trup abandonat de plagă E posedat de tina ce vrea să îl absoarbă Simți-am slobozirea cu iz de crizantemă În ochii albăstrui furați de o mireasmă El și-a transcens durerea în reaua agonie În ultimul său gând ce îl numea fantasmă
